Sărbătoarea Vinului continuă la Şiria! Vezi programul evenimentului!

vin-siriaConsiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, organizează cea de-a VIII-a ediţie a  Festivalului itinerant „Sărbătoarea vinului în Podgoria Miniş-Măderat”, eveniment ce se desfăşoară în perioada 4-25 septembrie în Ghioroc, Şiria, Pâncota, Păuliş şi Covăsânţ. Sărbătoarea Vinului a debutat, în 4 septembrie, la Ghioroc, unde au avut loc degustări de vinuri şi prezentări de produse tradiţionale, spectacole folclorice susţinute de formaţii de dansuri şi solişti din Podgorie dar și de artiști cunoscuți la nivel național. În acest sfârşit de săptămână evenimentul continuă la Şiria cu un bogat program, care se întinde pe două zile.   PROGRAM ŞIRIA SÂMBĂTĂ 10 SEPTEMBRIE 2016 Ora 10:00        Competiție de Ciclism Montan Arad Startul și sosirea concurenților Se face din parcul central Șiria Ora 08:00        Înscrieri și ridicarea pachetelor de start Ora 10:00        Ședință tehnică pentru toate probele Ora 10:30        Start Elite,Maraton Race ( în această ordine) Start lansat pe drumul județean până la intersecția cu drumul spre cetate ( cca 500 M ) Ora 11:30        Start MTB Kids Premierea participanților- Teatrul de vară din fața parcului Ora 12:30       Premiere MTB Kids Ora 15:30       Premiere Race,Maraton,Elite Ora 14:00       Acțiune aeronautică de zbor liber FLY-IN Ora 18:00       Seară distractivă ,Aerodromul Charlie Bravo Șiria   DUMINICĂ 11 SEPTEMBRIE 2016 Ora 08:00         Înscrieri și ridicarea pachetelor de start Ora 10:00         Start probă alergare semi- maraton Ora 10:30         Start probă alergare electric Ora 15:00         Festivalul de premiere electric și semi-maraton Ora 16:00         Grup vocal ,,Podgorenii“ Ansamblul folcloric ,,Șiriana-Șiria“ Ansamblul folcloric ,,Armonia Mureșană“ Sâmbăteni Ansamblul folcloric ,,Junii Podgoriei“ Ghioroc Soliști vocali: Alin Neag Lorena Dănilă Nelu Barna Simona Brișcan Ștefan Muntenaș Invitați speciali: Tinu Vereșezan Locația: Aerodromul Carlie Bravo – Șiria Ora 22:00      Focuri de artificii